Colecția mea de parfumuri

image

La prima vedere cam aşa arată „colecția mea” de parfumuri. Nu prea ma pricep la mirosuri dar o să încerc să le fac câte o mică descriere la fiecare cât să vă faceți o mică idee.

image

MORE by Demi

Cred că acest parfum este printre puținele pe care le pot descrie. L-am comandat din catalogul de la Oriflame, am zis hai să-l încerc. La început a mirosit super bine, frumos, plăcut şi este destul de dulce. Din ce l-am folosit mai mult am simțit că miroase un pic cam prea dulce. Per total e ok, mi-a plăcut.

image

PINK DE CHANCE

Din nou, un parfum dulce, pe acesta l-am primit cadou, şi chiar de la început mi s-a părut cam prea dulce pentru gustul meu, dar îl voi folosi de câteva ori nu este atât de dulce încât să nu-l suport deloc.

image

Paco rabanne

Îmi place mult acest parfum dar din păcate chiar nu pot să-l descriu. Mi se pare mie că miroase frunze, a iarbă :)). Chiar nu îl pot descrie, are un miros destul de fresh şi-mi place mult. Persistă cam 6-7 ore, chiar zilele trecute l-am folosit, pe caniculă şi n-am avut probleme cu mirosul.

image

RARE PEARLS

Pe acesta l-am primit de la mama şi mi se pare că are un miros oarecum floral. L-am primit de vreo 2 luni şi până acum l-am folosit doar de 2 ori pentru că sunt altele înainte, dar mai e puțin şi îi vine şi lui rândul.

image

JILSANDER

Acest parfum l-am primit cadou de la o prietenă a mamei şi sincer vă spun, nu am reuşit deloc să-mi dau seama a ce miroase, pot spune că este un miros îndrazneț, nu e deloc dulce, nici floral..
L-am purtat o singură dată, este genul acela de parfum care ori îți place ori nu. Mie mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut.

image

C.THRU Black Beauty

Dacă îmi aduc bine aminte acesta a venit la pachet cu un deodorant. Mi-a plăcut foarte mult ambalajul. Înăuntrul sticluței are mai multe biluțe şi de fiecare dată când mă dădeam cu el îmi plăcea să-l agit iar câinele meu credea că urmează să-i dau de mâncare.
Are un miros dulce-floral din câte îmi dau eu seama şi il foloseam mereu când ieşeam la o plimbare în parc.

image

WISH CHOPARD

Îmi place mult, are un miros de zahăr, dulce, finuț şi foarte feminin. Îl folosesc seara când ies în oraş. Se află printre parfumurile mele preferate, îl folosesc mai cu teamă ca să nu se consume prea repede.

image

Pur Desir de PIVOINE

Acesta l-am primit de la o prietenă şi este cel mai dulce parfum pe care l-am avut vreodată. Nu prea mi-a plăcut, mai mult l-a folosit mama. Deci este acel miros de dulce puternic, intens. Persistă 4-5 ore şi fiind atât de dulce nu prea mi-a plăcut. În schimb îl recomand persoanelor care preferă parfumurile dulci şi foarte dulci.

image

Gabriela Sabatini – DEVOTION

Mi-a plăcut, nu vă pot spune foarte multe despre el, are un miros plăcut, persistă în jur de 4-5 ore, e feminin şi îl folosesc deobicei când mă duc la cumpărături.

ECLAT

image

Acest parfum l-am comandat de la Oriflame, este genul acela de parfum care te dai cu el cu degetul, nu vă pot descrie mirosul dar un lucru este cert, nu este floral nici dulce. Are un miros puternic şi destul de plăcut. Acum nu cred că îl mai găsiți îl am de vreo 4-5 luni dacă nu mă înşel.

Voi ce parfumuri ați încercat din această "colecție"? Ce parfumuri vă plac?

Anunțuri

2 gânduri despre “Colecția mea de parfumuri

    • Să spunem că încă nu mi-am găsit un parfum care să mă dea pe spate, după ce le termin pe cele pe care le am o să încep din nou căutările.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s