Natura – Hair Elixir ARGAN OIL

Bună fetele! Astăzi vreau să vă vorbesc despre uleiul de argan şi cum îl folosesc eu. Unele dintre voi poate ştiți deja cum se mai foloseşte acest ulei, altele nu, dar să vedem cum îl folosesc eu.

Momentan îl folosesc pe cel de la Natura Hair Elixir Argan Oil. Eu l-am cumpărat acum ceva timp din DM şi a costat în jur de 40 de lei.

image

În primul rând îl folosesc în îngrijirea părului.

Mai exact îl folosesc pe vârfuri. Acesta mă ajută extrem de mult să mă lupt cu vârfurile despicate şi face o treabă minunată. Aplic cam 4-5 picături

Apoi îl aplic pe lungimea firului de păr. Îl face strălucitor, îl hrăneşte şi îl protejează împotriva razelor solare. Aplic cam 4-5 picături.

Iar ultima oară îl aplic pe scalp, la rădăcină. Chiar dacă este ulei, acesta trebuie aplicat şi la rădăcină chiar dacă părul are tendința de a se îngrăşa foarte repede. Aici aplic cam 2-3 picături. Dacă totuşi vi se pare mult, puteți îmbiba puțin ulei într-o dischetă demachiantă şi tamponați uşor scalpul. Eu deja m-am obişnuit ca să zic aşa şi nu mai folosesc discheta demachiantă ci doar pun 2-3 picături în palmă apoi frec un pic mâinile şi cu buricul degetelor îmi masez circular scalpul.

Uleiul de argan îl mai folosesc şi pe ten. Nu contează tipul de ten, îl poți folosi fără probleme, chiar şi pe un ten gras. Eu am tenul mixt şi îl aplic chiar şi în zona T fără probleme. Dacă aveți probleme cu psoriazisul, eczemele, varicela sau acneea uleiul de argan de diminueazã treptat.
La final tenul va rămâne neted, luminos, radiant şi chiar şi cu un miros plăcut. Pe ten aplic cam 2-3 picături.

Nu fac asta mereu dar uneori îl aplic şi pe corp imediat ce ies din duş. Când nu vreau sau nu simt nevoia să aplic vreo cremă aplic uleiul de argan. Îmi lasă o pielea fină, netedă, luminoasă, hidratată şi cu un miros plăcut.

La sfârşit îl mai aplic şi pe mâini. După ce l-am folosit pe păr, corp şi ten nu-l mai aplic şi pe mâini dar înainte să plec din casă cu 10 minute, pun 2 picături în palmă şi apoi frec bine mâinile până intră în piele (asta fac şi înainte de culcare).
După ce l-am aplicat pe mâini (inainte de a pleca afară) uneori îl folosesc şi pe post de parfum.

Recent am auzit că se foloseşte şi în mâncăruri ca de exemplu peştele, salatele etc. Încă n-am încercat dar vă voi ține la curent.

–––––––

Voi cum folosiți uleiul de argan?

Ne (re)vedem curând cu un nou articol. Vă pup!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s